Extensii de gene – 10 sfaturi utile pentru a prelungi rezistența

Rezistenţa şi aspectul impecabil al genelor depind de calitatea produselor folosite, de sănătatea şi de procesul de regenerare al genelor naturale, de profesionalismul lash-stylist-ului tău. Dar și alți factori sunt esențiali atunci când îți dorești ca extensiile de gene să dureze mai mult și să arate îngrijit, chiar și la săptămâni de la aplicare. De aceea îți recomandăm să urmezi regulile de îngrijire și întreținere, astfel încât să ai gene spectaculoase cât mai mult timp.

extensii de gene

 

Extensii de gene

  1. Evită contactul cu apa în primele 48 de ore de la aplicarea extensiilor de gene, fie că este vorba despre duș, ploaie, abur din saună, apă din piscină.
  2. Evită să utilizezi local produse pe bază de uleiuri. Demachiantul bifazic, uleiurile naturale, cremele grase scad rezistența extensiilor de gene.
  3. Demachiază-te zilnic, folosind produse pe bază de apă. Apa termală, demachiantele pentru ochi pe bază de apă, loțiunea micelară – toate pot înlocui cu succes demachiantele obișnuite.
  4. Genele pot fi curățate și cu apă, după ce au trecut primele 48 de ore de la aplicare. Mișcările sunt ușoare, în direcția creșterii firelor naturale. Se poate folosi dușul la presiune mică, alături de o spumă de curățare a tenului, înlăturând astfel reziduurile de machiaj ce se pot acumula la baza genelor.
  5. Evită frecarea ochilor și acțiunea mecanică asupra extensiilor de gene.
  6. Evită utilizarea produselor de machiaj expirate sau foarte cremoase.
  7. Perie genele în direcția creșterii naturale a firelor de păr, o dată pe zi, cu periuța specială pe care o primeşti în urma procedurii.
  8. Anunță lash-stylist-ul dacă ai ochii sensibili sau predispuși la alergii, încă dinainte de debutul procedurii.
  9. NU apela la extensii de gene dacă suferi de conjunctivită sau de alte afecțiuni ale ochilor.
  10. Fă o mică pauză după ce ai purtat extensii timp de 4 – 6 luni.

extensii de gene

 

ATENŢIE!

Demachierea necorespunzătoare conduce la acumularea reziduurilor de machiaj, fapt ce poate sensibiliza ochii sau poate favoriza apariția conjunctivitei alergice.

No Comments

Post a Comment