Rămâi frumoasă în timpul sarcinii!

Felicitări! În curând vei deveni mămică și ai cel mai bun motiv ca să fii fericită. Bucuria ți se reflectă în zâmbet, iar chipul tău a devenit luminos, împărțind cu lumea din jur o frumusețe radiantă!

Poate că prietenele îți recomandă să renunți total la serviciile și procedurile de beauty pe parcursul sarcinii, pentru că l-ar putea afecta pe bebeluș. Dar multe astfel de lucruri sunt doar mituri! Pentru că noi credem că grija față de tine e prioritară, mai ales în această perioadă, specialiștii Tabya Eyelashes & Beauty îți dau explicații profesioniste despre fiecare serviciu, ca să poți decide la care trebuie să renunți și care este inofensiv în timpul sarcinii.

sarcina frumusete

  1. Microblading / Micropigmentare

Din păcate, vei fi nevoită să renunți pentru o perioadă îndelungată la microblading, întrucât pigmentul este introdus în epidermă sau dermă. Acesta este un serviciu invaziv, iar din cauza surplusului de hormoni, pigmentul poate căpăta o altă nuanță sau poate fi respins de organism în scurt timp de la procedură. Nu te grăbi să revii la procedură imediat după naștere. Poți să-ți faci o programare abia după 6 luni de la apariția bebelușului, cu conditia să nu mai alăptezi. Dacă alăptezi și după 6 luni de la naștere, așteaptă până nu o vei mai face și abia atunci poți veni la salon.

  1. Colorarea și decolorarea părului

Dacă ai auzit că procesul de colorare a părului ar dăuna copilului în timpul sarcinii, noi îți spunem că acesta este doar un mit. Cel mult se poate întâmpla, deși în rare cazuri, ca pigmenții de culoare să se prindă în alte nuanțe decât în cele așteptate. Totuși, te avertizăm în legătură cu mirosul de oxidant, dacă ai o sensibilitate la miros în această perioadă. De aceea, sfatul nostru este ca, în timpul sarcinii, să folosești vopsea fără amoniac sau nuanțatoare. În ceea ce privește decolorarea părului, îți recomandăm să nu apelezi la un astfel de serviciu – poți face dermatită seboreică, te poate ustura scalpul sau poți să amețești de la mirosul soluțiilor utilizate.

  1. Tratamentele faciale

Sunt binevenite în timpul sarcinii mai ales tratamentele relaxante, masajele faciale, tratamentele de hidratare și curățare. Acordă atenție maximă produselor folosite, să nu fie pe bază de parabeni sau substanțe alergogene. Produsele trebuie să fie unele naturiste, fără acțiune agresivă. Nu recomandăm, în timpul sarcinii, tratamentele faciale invazive, cu aparate care presupun o penetrare adâncă a substanțelor folosite. Injectările cu acid hialuronic și botox sunt interzise! De asemenea, evită peeling-urile chimice. Singurul peeling care se acceptă este cel enzimatic.

  1. Extensiile de gene

De acest serviciu te poți bucura și în timpul sarcinii, cu condiția să mergi la specialistul în care ai încredere. Genele false se aplică la o distanță de 1 mm de pleoapă și nu au contact cu pielea. Schimbarea produselor sau alegerea unui specialist mai puțin calificat poate duce la mici probleme (usturime, alergii, disconfort). Dacă îți aplici extensii de gene în timpul sarcinii nu uita că, în primele 4 luni, rezistența acestora poate fi mai redusă decât de obicei, deși nu este o regulă, și asta datorită surplusului de hormoni, care e diferit de la femeie la femeie. În ultimele luni, e posibil să îți fie extrem de incomod să stai pe spate – roagă stilistul să te ajute să te poziționezi confortabil cu o pernă. Îți recomandăm să anunți, când îți faci programarea, că ești însarcinată, ca să-ți alocăm mai mult timp.

  1. Extensiile de păr

Și de acest truc de înfrumusețare te poți bucura fără griji, deoarece extensiile de păr se aplică la distanță de scalp și nu au contact direct cu pielea. Indiferent de metoda pe care o alegi, extensiile nu pot afecta sănătatea ta sau a bebelușului. Din contră, cu extensiile tape on poți obține un balayage de excepție, iar la rădăcină poți fi vopsită cu tehnica ombre, cu vopsea fără amoniac. Cu extensii, părul tău va deveni voluminos și îți va înfrumuseța și mai mult chipul. Nu uita să îți hidratezi extensiile cu produse speciale, pentru a te bucura cât mai mult de ele.

  1. Manichiura cu gel/acril /ojă semi-permanentă

La acoperirea unghiilor cu acril se degajă un miros extrem de înțepător. Acesta poate fi alergogen și îți poate provoca stări de vomă, de aceea ar fi bine să schimbi metoda de îngrijire a unghiilor tale. Poți opta pentru manichiura clasică, cu ojă obișnuită, însă instrumentele de lucru trebuie să fie ale tale, sau să fii absolut sigură că specialistul respectă toate regulile de dezinfectare a acestora, pentru a evita eventuale infecții. Nu opta pentru specialiștii care vin acasă, aceștia nu dispun de cuptorul special de sterilizare. Doar instrumentele dezinfectate în soluții speciale oferă garanția că sunt 100% sterile.

Oja semi-permanentă nu este nocivă și te poți bucura în continuare de culoarea ei. Gelul este flexibil, iar dacă ești obișnuită cu el, îl poți folosi în continuare. În cazul în care porți unghiile stiletto sau foarte lungi, îți recomandăm să le scurtezi, să nu fie inconfortabile. Înainte de a naște, optează pentru o culoare naturală sau transparentă.

  1. Pedichiura

Este extrem de necesară și aproape imposibil de făcut singură, de aceea trebuie să mergi la un salon care respectă toate normele sanitare. Un lucru sigur pentru tine este să ai propria pilă sau piatră ponce de pedichiură. Vom combate calozitățile cu un gel special, care dizolvă pielea moartă și care se îndepărtează ușor. Nu schimba specialistul, dacă ești mulțumită și ai încredere în el. Sarcina nu este momentul potrivit pentru experimente.

  1. Epilarea

Este un serviciu de maximă importanță la care nu poți renunța, însă trebuie să alegi metode non-invazive. Dacă ești în procesul de a scăpa de păr definitiv, cu IPL sau laser, trebuie să renunți urgent! Optează pentru epilatul cu ceară sau zahăr. Dacă ești sensibilă și ai dureri mari în timpul epilării, renunță și la aceste metode și rămâi la cele de acasă: crema epilatoare sau lama.

  1. Stilizare de sprâncene

Primul sfat legat de sprâncene este să ai o pensetă bună și profesionistă, doar a ta, cu care să mergi la specialist! Pensatul în sine nu este periculos în perioada de sarcină, dar e nevoie de maximă atenție la vopsitul sprâncenelor. Pigmentul poate să iasă mai închis decât te aștepți, de aceea îți recomandăm să reduci timpul de așteptare cu vopseaua specială pe sprâncene la maximum 5 minute. Alege-ți vopsea pe bază de ingrediente naturale. Henna poate înlocui vopseaua, iar procedura Henna Spa te poate face pe deplin fericită, căci este cea mai naturală metodă de pigmentare a sprâncenelor. În plus, e și un prilej de relaxare.

  1. Make-up

Se recomandă în fiecare weekend! Cu cât mai multe evenimente vor fi în viața ta de gravidă, cu atât mai multe amintiri frumoase vei avea mai târziu. Nu uita să faci poze cât mai multe. Sarcina este o perioadă nemaipomenită!

sarcina

1 Comment

Post a Comment